Sarcina prezentata pe trimestre

Primul trimestru de sarcina

Primul trimestru de sarcina (de la conceptie pana la 12 saptamani) va insemna o perioada de transformari intense pentru corpul tau pe masura ce acesta se va adapta starii de maternitate. Este important sa intelegi ca aceste schimbari sunt normale si ca aproape toate lucrurile care acum iti creeaza discomfort vor disparea pe masura ce sarcina evolueaza. De altfel, s-ar putea chiar sa te numeri printre femeile norocoase care trec prin primul trimestru fara sa aiba parte de multe dintre simptomele specifice. Insa, oricum ar fi, cel mai bine este sa citesti in cele ce urmeaza pentru a vedea la ce trebuie sa te astepti.
Schimbari la nivelul sanilor in primul trimestru de sarcina
Glandele mamare vor provoca o umflare a sanilor dar si o sensibilizare a acestora, aceste schimbari datorandu-se cresterii nivelelor de hormoni estrogen si progesteron, insa totul este normal si are legatura cu lunile in care va trebui sa iti alaptezi copilul.
Pentru a-ti atenua discomfortul dar si pentru a trece mai usor peste aceasta perioada nu ar strica sa porti un sutien special, care sa asigura un bun suport pentru sani.
Insa, nu numai sanii propriuzisi vor trece prin modificari importante. Areolele de pe ambii sani se vor mari, inchide la culoare si este posibil sa apara pe aceastea mici umflaturi denumite tuberculii lui Montgomery (glande sudoripare marite).
La unele femei, datorita cresterii cantitatii de sange livrate catre sani, pe acestia vor deveni vizibile venele, usor albastrui iar ca o curiozitate, dupa nastere, in cazul in care vei alapta, sanii tai pot creste cu cel putin inca o marime de sutien.
Oboseala accentuata
primul trimestru de sarcinaCum nici tu si nici organismul tau nu sunteti obisnuiti cu sarcina, nu este de mirare ca te simti mai obosita decat de obicei. Si aici nu este vorba doar de oboseala fizica ci si de necesitatile emotionale ce vin odata cu sarcina, de altfel vei descoperi ca cele noua luni de graviditate vor fi pline cu ganduri, griji si planuri despre tine, despre familia dar in special despre copilul tau. Asa ca nu trebuie sa te mire ca te simti obosita chiar si dupa cea mai odihnitoare noapte de somn.
Pe de alta parte, nu te astepta sa te simti obosita pe parcursul intregii sarcini. Dupa trecerea primului trimestru te vei redescoperi, cu un nivel crescut de energie si cu un sentiment de bine si relaxare.
Ca un sfat practic, atunci cand esti obosita, odihneste-te. Incearca sa iti acorzi suficienta ore de somn, atat ziua cat si noaptea. De asemenea, daca te simti stresata, incearca sa gasesti o activitate care sa te relaxeze. De asemenea, s-ar putea sa fie o idee buna sa incepi sa dormi pe partea stanga, acest obicei va scadea presiunea de pe vasele de sange majore care alimenteaza cu oxigen si nutrienti fatul. De asemenea, te mai poti folosi si de o perna penntru gravide pentru a creste si mai mult confortul.
Iata si cateva sfaturi pentru a face mai bine fata oboselii:
- Dormi cel putin opt ore pe noapte
- Asigura-te ca urmezi o dieta potrivita. Nu de alta dar oboseala poate fi agravata si de o deficienta de fier, proteine sau calorii.
- Rasfata-te si lasa-i si pe altii sa o faca. Mai lasa din treburile casei si in seama partenerului si ai grija de tine si de copilul tau.
- Oboseala este deseori agravata si de mediul in care traiesti. Ai grija sa ai o iluminare potrivita a camerelor, o circulatie corecta a aerului si evita zonele zgomotoase.
- Fa exercitii. Deseori o plimbare usoara sau putin jogging relaxat pot alunga oboseala. Si asta deoarece trebuie sa ai grija sa cazi dintr-o extrema in alta: prea multa odihna poate contribui si mai mult la starea de oboseala.
Schimbarile de dispozitie in primul trimestru de sarcina
E drept ca in primul trimestru de sarcina aproape orice femeie este susceptibila sa aiba schimbari bruste de dispozitie, insa nimeni nu este vinovat… poate doar hormonii care in perioada asta creeaza dezechilibre in tot organismul. Este oarecum similar cu ceea ce ai resimtit de multe ori in cazul sindromului premenstrual (schimbari de dispozitie, iritabilitate si alte modificari ce apar pentru scurt timp inaintea fiecarui ciclu menstrual), insa spre deosebire de ciclul lunar s-ar putea sa resimti si sentimente foarte contradictorii cum ar fi teama, groaza, bucuria sau entuziasmul intr-o perioada de timp foarte scurta.
Greturile si starile de voma
Nivelurile crescute ale hormonilor, specifice sarcinii iti vor cauza aproape sigur si tie acele greturi matinale despre care ai auzit atatea, mai ales in primul trimestru de sarcina. De fapt este vorba despre o senzatie de greata agravata ce uneori poate duce si la stari de voma. Nu este insa, aici, vorba numai de nivelurile crescute de HCG si estrogen ci si de extinderea rapida a muschilor uterini, de relaxarea celor ce tin de tractul digestiv dar si de cresterea aciditatii stomacale si de accentuarea sensibilitatii olfactive, toate contribuind la o stare de rau accentuat.
Si ar mai fi ceva. Nu mereu greturile matinale apar …dimineata. Insa, ceea ce este important este ca acestea nu afecteaza nici dezvoltarea fatului si nici sanatatea mamei.
Oricum, nu toate femeile experimenteaza greturile matinale in acelasi fel, astfel unele nu se resimt aproape deloc in timp ce altele pur si simplu nu stiu cum sa treaca mai repede peste aceste stari. Iata in continuare cateva sfaturi pentru a trece mai repede peste aceste perioade:
- schimba-ti modul in care mananci: in loc de 2-3 mese copioase pe zi este de preferat sa mananci de 6-8 ori dar in cantitati mai mici. Atat stomacul gol cat si distanta mare dintre mese pot contripui la aparitia greturilor matinale.
- Adopta o dieta bogata in proteine si carbohidrati, cele doua fiind esentiale in reducerea senzatiei de greata.
- Bea multa apa, in special daca pierzi lichide in urma starilor de voma.
- Consumul de bauturi carbonatate intre mese ar putea de asemenea sa ajute
- Evita mancarurile grase ori condimentate, precum si prajelile.
Urinarile frecvente
Uterul aflat in crestere va incepe sa iti apese vezica urinara astfel incat vei simti nevoea sa urinezi mult mai des. De asemenea, cresterea volumului de lichide corporale precum si eficienta imbunatatita a rinichilor te vor ajuta sa scapi mult mai repede de elementele inutile din alimentatie.
Oricum, presiunea pusa asupra vezicii se va mai reduce odata cu “inaltarea” uterului in cavitatea abdominala cam prin luna a patra de sarcina, pozitie din care nu va mai reveni pana in luna a noua.
De asemenea, un mic truc care te va ajuta este sa te apleci spre in fata putin in momentul urinarii pentru a fi sigura ca ai golit intreg continutul vezicii urinare.
Nu in ultimul rand este important sa tii minte ca daca simti orice durere, arsura sau daca observi urme de puroi sau sange in urina trebuie sa iti contactezi medicul imediat deoarece este posibil sa ai o infectie a tractului urinar, caz in care vei avea nevoie de tratament imediat.
Simptome gastrointestinale
Pe masura ce uterul, aflat in crestere va presa rectul si intestinele, vei incepe sa descoperi un noua simptom specific sarcinii: constipatia. Si asta pentru ca acele contractii musculare care in mod normal ajuta la deplasarea hranei prin tractul digestiv sunt mult incetinite datorita nivelului ridicat de progesteron. Iar asta va duce mai departe la arsuri, indigestie si balonare.
Ameteala
Aceasta impreuna cu starile de lesin, sunt destul de comune in orice perioada a sarcinii nu doar cu primult trimestru si au legatura cu incapacitatea organismului de a suplini suficient de repede cantitatea de sange de care fatul are nevoie. De asemenea, alt vinovat pentru aceste stari poate fi nivelul scazut de zahar din sange. Astfel, ai grija sa primesti din alimentatie, la fiecare masa suficiente proteine.
Cresterea apetitului si poftele
Datorita cresterii necesarului de nutrienti in organism dar si cresterii necesarului energetic, cel mai probabil vei descoperi ca ai pofte dintre cele mai ciudata. De asemenea, nu este o ciudatenie nici daca ti se schimba preferintele alimentare. Totul tine de ceea ce are nevoie organismul tau pentru a sustine si noua viata care se formeaza in tine.
Varicele
Venele normale transporta sange de la extremitatile oraganismului dar si de la organe, inapoi la inima. Aceste vene contin o serie de valve care impiedica reintoarcerea sangelui. Insa daca aceste valve lipsesc sau functioneaza prost sangele se va acumula in vene, in zone precum picioarele sau rectul cauzand varice (vene varicoase).

Al doilea trimestru de sarcina

Incepand cu al doilea trimestru de sarcina, femeia insarcinata intra pe un fel de platou in evolutia sarcinii, in care nu mai apar schimbari majore. Fatul continua sa creasca, misca, da din picioare, i se dezvolta sexul, unghiile, muschii, dintii, iar mamele incep sa se simta foarte bine, stresul sarcinii incepe sa scada si iritabilitatea dispare. Cand vorbim de al doilea trimestru de sarcina ne referim la perioada ce incepe cu saptamana 13 si se termina cu saptamana 28 de sarcina.
Aceasta perioada este si cea mai usoara parte a sarcinii din punct de vedere al simptomelor fizice. Insa daca multe simptome ale primului trimestru devin amintire, altele apar care, la randul lor vor fi o provocare.
In acest trimestru, in luna a 4-a, a 5-a si a 6-a, detaliile corpului bebelusului devin pe zi ce trece din ce in ce mai aproape de stadiul final. Corpul bebelusului se acopera cu un puf foarte fin si negricios numit lanugo, care va disparea pe parcurs, iar sexul copilului poate fi aflat inca din a 4-a luna de sarcina prin ecografie, deoarece organele genitale ale bebelusului sunt destul de bine schitate.
Din luna a 4-a este foarte clar ca nu va mai cuprind vechile haine si este cazul sa va schimbati o buna parte din garderoba pe tot parcursul sarcinii, dar si pentru o perioada de dupa nastere, pana va reveniti si ajungeti la greutatea initiala.
Deja din luna a 6-a de sarcina, bebelusului i se formeaza parul si amprentele, pielea devine mai consistenta, iar fata capata expresie, chiar daca este inca zbarcita. Spre sfarsitul acestui trimestru, copilul incepe sa se ingrase, sa auda sunete, iar creierul are un grad avansat de complexitate.
Schimbari la nivelul pielii, vergeturile si cresterea burticii
al doilea trimestru de sarcinaAcum uterul tau a crescut pana la nivelul buricului, motiv pentru care sarcina ta a devenit deja vizibila. De asemenea este posibil sa ai parte de o pigmentare mai pronuntata a pielii de pe fata si burtica, insa, aceasta in general dispare dupa nastere, fiind provocata de hormonii specifici sarcinii.
In alta ordine de idei, cu cat sarcina avanseaza mai mult, este posibil sa apara asa numitele vergeturi in zonele unde pielea trebuie sa se extinda cum ar fi pe abdomen sau pe sani. Insa, la femeile cu o buna elasticitate a pielii, este posibil ca aceste vergeturi nici sa nu apara.
Daca totusi ti-au aparut vergeturi, nu te nelinisti prea mult deoarece dupa nastere ele se vor atenua treptat pana la a deveni aproape invizibile. De asemenea poti apela si la cateva mici trucuri sanatoase:
- tine-ti mereu greutatea sub control la un nivel constant;
- mentine-ti elasticitatea pielii folosind o dieta corespunzatoare;
- bea suficient de multe lichide, in special apa;
- foloseste o lotiune speciala pentru gravide care sa atenueze urmele de intindere.
Insa asta nu este tot. In perioada sarcinii si in special dupa primul trimestru, secretiile crescute de ulei specific pielii pot rezulta in accese de acnee. In aceste conditii este foarte important sa urmezi o dieta corecta, sa bei suficient de multa apa si sa ai grija sa iti mentii o igiena corecta folosind in acelasi timp si o lotiune speciala impotriva acneei. In acest fel vei avea o piele curata si hidratata mentinand de asemenea sub control acneea.
Durerile abdominale si de spate
Pe masura ce uterul si abdomenul tau cresc, s-ar putea sa incepi sa ai dureri de abdomen, spate sau coapse. De obicei totul se datoreaza greutatii in plus. Dar este posibil sa experimentezi si dureri in zona osului pelvic deoarece in acea zona se afla capul copilului dar si datorita schimbarilor prin care trece corpul tau. Astfel, partea inferioara a abdomenului trece printr-un proces de slabire a articulatiilor ce ii va permite sa se largeasca pentru a acomoda mult mai bine copilul in uter.
In aceste conditii, singurele solutii sunt odihna la pat si statul la caldura. Insa, daca durerea nu trece cu repaus la pat si odihna, atunci este mai bine sa iti faci o programare la medic pentru a vedea ce se intampla si daca nu este vorba de ceva mai grav.
Urinarile frecvente
Datorita cresterii uterului si eliberarii partiale a cavitatii pelviene, nevoia de urinare frecventa va scade simtitor, ceea ce va reprezenta o usurare si pentru tine.
Sangerarile nazale si gingivale
Cresterea cantitatii de hormoni estrogen si progesteron, necesari sarcinii, poate avea si unele efecte nedorite cum ar fi sangerarile la nivelul mucoaselor nazala si bucala. Astfel, hormonii cauzeaza o crestere a fluxului de sange in organism si implicit si in aceste zone cauzand o umflare a acestora. Asta mai departe poate duce la congestie nazala (sangerare nazala), gingii moi, dar si gingii care sangereaza mult mai usor.
Din pacate, in afara de un nas infundat, congestia nazala poate duce la o congestie a sinusurilor si la o respiratie ceva mai dificila. Aceasta stare va fi si mai mult accentuata pe timpul iernii cand mucoasele sunt si mai uscate si de aceea, este posibil ca un umidificator sa ajute mult in aceasta perioada.
Scurgerile vaginale
Este posibil sa observi o scurgere vaginala de culoare alba, cunoscuta ca si leucoree. Iar o asemenea scurgere este normala. Totusi, o scurgere vaginala colorata sau sangerie poate semnala posibile probleme cu sarcina si ar trebui contactat imediat medicul
Mancarimile si amorteala
Datorita umflarii unor tesuturi, acestea tind sa apese pe anumiti nervi ceea ce poate duce la amorteala sau mancarimi in special in zona bratelor si a mainilor.
Problemele cu somnul in trimestrul doi de sarcina
Aceasta este un simptom specific femeilor aflate in trimestrul doi de sarcina. Iata si cateva sfaturi pentru a dormi mai bine noaptea:
- Fa exercitii fizice: Daca faci suficiente exercitii fizice in timpul zilei, vei fi mai obosita seara si vei adormi mult mai repede. Ai grija insa, sa nu te apuci de exercitii inainte de culcare pentru ca agitatia provocata de acestea te va impiedica sa adormi.
- Incearca sa nu dormi foarte mult in timpul zilei deoarece astfel vei adormi mult mai greu noaptea.
- Dezvolta-ti o rutina de culcare si tine-te de ea. Unora le place sa priveasca la televizor sau sa citeasca o carte, sa asculte muzica, sa faca exercitii, putina meditatie sau sa faca o baie fierbinte.
- Ca regula de baza in pat doar dormi si faci dragoste, orice altceva cum ar fi cititul sau privitul la televizor pot interfera cu obiceiurile de somn.
- Daca inca ai probleme cu urinarea frecventa incearca sa reduci consumul de lichide dupa ora 6 seara
- Evita pastilele de dormit sau alcoolul
- Evita de asemenea si cofeina, sub diversele ei forme
- Este foarte important sa urmezi un model de somn cu ore de culcare fixe dar si cu o ore de sculare la fel de fixe.
Si partile frumoase
De acum fii pe faza pentru ca este posibil sa iti simti copilul miscand pentru prima data. Nu sunt inca miscari controlate, insa oricum ar fi, acesta este un eveniment pe care nu trebuie sa il ratezi.
Alte simptome in al doilea trimestru de sarcina
Este posibil ca in continuare sa ai probleme cu arsurile, indigestia si constipatia, insa aceste aspecte difera de la caz la caz si de la sarcina la sarcina.

Al treilea trimestru de sarcina

Felicitati, ai ajuns in ultimul trimestru de sarcina, ce incepe cu saptamana 28 si se finalizeaza cu nasterea . Acum, pe masura ce fatul continua sa creasca si sa se maturizeze la tine in burtica, pregatindu-se pentru prima intalnire cu lumea, este timpul sa incepi si tu sa te pregatesti atat pentru nastere cat si pentru ceea ce va urma dupa aceea. De asemenea, este posibil sa gasesti distractiva ideea de a incerca sa ghicesti exact ziua in care micutul tau se va naste.
Al treilea trimestru este etapa finala a sarcinii, care se încheie cu nasterea. In acest stadiu fatul nu mai este dependent in totalitate de mama, el este un organism format; tocmai de aceea copiii nascuti in luna a saptea deja au toate sansele sa traiasca cu ajutorul medical.
In timpul celui de-al treilea trimestru gravida mai ia in greutate aprox. 4 kg. Astfel, cresterea totala in greutate pe parcursul intregii sarcini variaza de la 10 la 12 kg. Nasterea la 38 de saptamani este considerata normala. In cazul in care se depasesc cele 38 de saptamani fara ca femeia sa intre in travaliu (cazul sarcinii normale), ramane la decizia gravidei, daca asteapta momentul acasa sau se interneaza in maternitate.
trimestrul 3 de sarcinaIn alta ordine de idei, odata iesita din al doilea trimestru de sarcina, vei experimenta din nou anumite stari de discomfort de care scapasei in ultimile trei luni si, de asemenea, vei incepe sa ai unele contractii similare cu cele pe care le vei simti in perioada travaliului. Nu il ultimul rand, aceste ultime trei luni sunt perioada ideala pentru a participa la un curs de nastere si alaptare. Iata in continuare si cele mai importante aspecte ale celui de-al treilea trimestru de sarcina:
Parul
Deoarece esti insarcinata, circulatia si metabolismul tau sunt ceva mai accelerate in special datorita hormonilor specifici sarcinii, vei observa ca parut tau creste mai repede, insa nu numai pe cap…ci si in restul corpului, adica pe picioare, brate dar si pe fata. Nu dispera insa pentru ca nu ti-ai pierdut frumusetea. Trebuie sa stii ca in maximul sase luni din momentul nasterii, parul in exces va incepe sa dispara.
Temperatura crescuta
Odata cu cresterea copilului, vei descoperi ca propria-i temperatura te afecteaza facandu-te sa simti ca si cand ti-ar fi mai cald decat in mod normal. De asemenea, nu numai ca vei simti mai multa caldura dar vei si transpira mai mult, motiv pentru care urmatoarele sfaturi ar putea sa iti fie de ajutor:
- Imbraca-te numai in haine confectionate din materiale naturale, usoare cum ar fi bumbacul.
- Evita sa faci exercitii afara atunci cand este cald si iesi la plimbare dimineata sau seara atunci cand temperaturile sunt ceva mai scazute. De asemenea evita cat mai mult sa stai in soare, in special in zilele fierbinti de vara.
- In zilele calduroase poti face dusuri ceva mai dese pentru a te racori si bea cat mai multe lichide (cel putin 8 pahare de apa pe zi – sau mai mult daca transpiri excesiv).
- Evita bauturile cu cafeina sau alcoolul deoarece te pot deshidrata.
Urinarea frecventa
Pe masura ce micutul tau creste, el apasa din ce in ce mai mult pe vezica urinara, motiv pentru care si tu vei vizita toaleta mai des. Ai grija insa, sa nu reduci cantitatea de lichide consumata zilnic pentru a ajunge mai greu la toaleta, este periculos pentru copil si oricum nu vei scapa de vizitele frecvente la toaleta.
Umflaturile
Pe masura ce te apropii de data nasterii, s-ar putea sa observi ca la nivelul incheieturilor, degetelor si fetei, procesul de umflare cauzat de sarcina s-a intensificat. Este vorba de edeme, un tip de retenti a fluidelor care insa nu te va afecta in nici un fel. Continua sa bei multe lichide si sa te odihnesti de cate ori poti. De asemenea, pentru a limita umflaturile poti sa eviti perioadele lungi in care stai in picioare, sa iti tii picioare din cand in cand la un nivel mai ridicat decat normal, sa te intinzi in pat din cand in cand, de preferat pe partea stanga, sa portii incaltaminte confortabila, sa eviti lenjeria prea stramta si sa bei suficiente lichide, ceea ce, in mod paradoxal poate stopa umflaturile deoarece accelereaza procesul de evacuare a apei din organism.
Ai grija, insa, la umflarile rapide sau la cresterile accentuate in greutate. Asemenea simptome pot avea cauze deosebit de grave cum ar fi preeclampsia. Aceasta este o afectiune ce se caracterizeaza printr-o tensiune arteriala crescuta, retentie de lichide ce apare pentru prima data in a doua jumate sarcinii precum si printr-o cantitate anormal de mare de proteine in urina. Afectiunea poate fi mai mult sau mai putin severa, dar in cazurile grave ea va reduce sau intrerupe fluxul de sange catre placenta, ceea ce poate dauna extrem de mult copilului.
In general, preeclampsia apare mai des in cazul unei prime sarcini si dincolo de a 20 – a saptamana de la debutul ei. Insa, este foarte important sa fie tratata corect si la timp.
Sensibilitatea sanilor si colostrum-ul
Colostrum-ul este un lichid produs de sani care ajuta la hranirea copilului pana cand incepe productia de lapte matern, insa, colostrum-ul apare inca din timpul sarcinii si este posibil sa il observi uneori. Este o substanta densa, de culoare galbuie care contine anticorpii ce iti vor proteja copilul de infectii. Daca scurgerile de colostrum devin o problema, poti cumpara de la magazinele de specialitate niste servetele speciale pe care sa le pui in sutien.
De asemenea, sanii tai, acum ceva mai mari de la inceputul sarcinii, se pregatesc si ei pentru nastere. Astfel, pe masura ce te apropii de finalul sarcinii, ei vor creste si mai mult, sub efectul hormonilor. Din pacate, aceste procese de transformare ii vor face sa fie foarte sensibili, creandu-ti chiar o stare de discomfort accentuat.
In acest sens este posibil ca un sutien maternal sa iti ofera un suport mai bun al sanilor si sa elimine astfel din discomfort.
Oboseala
Cum deja “cari” dupa tine o greutate mai mare decat in mod normal este normal sa te simti mai obosita. In plus, probleme cu somnul specifice sarcinii, responsabilitatile aditionate in sau in afara casei, plus multe alte probleme specifice fiecarei persoane in parte sunt tot atatea motive pentru care nu reusesti sa dormi asa de bine. Din acest punct de vedere ar trebui sa o iei mai incet si sa renunti la o parte din activitatile zilnice in favoarea catorva ore de somn in plus. Nu uita, odihna de acum iti va fi de folos atunci cand vei intra in travaliu.
In alta ordine de idei, uneori este posibil sa resimti o lipsa de aer destul de acuta. Asta se intampla deoarece organismul tau incearca sa aloce mai mult oxigen copilului pentru a-l ajuta sa se dezvolte. De asemenea, un alt motiv pentru aceasta situatie il reprezinta uterul aflat in expansiune si care, in al treilea trimestru va presa destul de mult pe diafragma si pe plamani.
Nu in ultimul rand, daca o perioada de odihna nu te va ajuta sa scapi de oboseala, este posibil sa suferi de anemie si de aceea ar fi bine sa mergi la medic pentru a vedea despre ce este vorba.
Apetitul sexual
Ei bine, da, daca esti insarcinata este evident ca si libidoul tau va scadea. Cat de mult, asta va depinde de tine. Important este sa nu te fortezi si sa asculti si de sfatul medicului.
Contractiile Braxton-Hicks
Acestea apar la intervale neregulate si reprezinta un exercitiu de pregatire a organismului pentru nastere. Contractiile Braxton-Hicks apar insa abia dupa a 20-a saptamana de sarcina si in general se simti ca niste incordari ale uterului care dureaza intre 15 si 20 de secunde fiecare.
Profita de aceste false contractii si invata cum sa folosesti exercitiile de respiratie, care, mai tarziu te vor ajuta in timpul adevaratului travaliu.
Alte simptome in trimestrul 3 de sarcina
- Crampele la picioare vor deveni mai frecvente
- Presiunea crescuta aplicata de greutatea copilului asupra rectului va putea cauza sau chiar inrautati starile hemoroidale
- Pielea de pe abdomen va continua sa fie uscata si sa dea mancarimi avand in vedere ca este in continua expansiune.
- Pot aparea pigmentari ale pielii, in special pe fata
- Arsurile stomacale se pot inrautati deoarece odata cu cresterea copilului, acesta va apasa si pe stomac.
- Vor continua episoadele de scurgeri vaginale (leukoreea)
- De asemenea vor aparea din ce in ce mai des dureri de spate.
- Nu in ultimul rand se pot agrava varicele de la picioare

Sursa: http://www.mamicamea.ro/sarcina-pe-saptamani/

No Comments Yet.

Leave a comment

You must be logged in to post a comment.